Cum a evoluat incinerarea in istoria umanitatii?

Share Button

Cum a evoluat incinerarea in istoria umanitatii?Incinerarea dateaza de acum cel putin 17.000 de ani in evidenta arheologica,  ramasitele unui corp partial incinerat gasite la Lacul Mungo, Australia. Ritualurile alternative ale mortii care pun accentul pe o metoda de eliminare – inmormantare, incinerare sau expunere – au trecut prin perioade de preferinta de-a lungul istoriei.

In Orientul Mijlociu si Europa, atat inmormantarea, cat si incinerarea sunt evidente in documentele arheologice din epoca neolitica. Grupurile culturale aveau propriile lor preferinte si interdictii. Vechii egipteni au dezvoltat o teologie complexa a transmigrarii sufletului, care interzicea incinerarea. Acest lucru a fost adoptat pe scara larga si de popoarele semitice. Babilonienii, conform lui Herodot, si-au imbalsamat mortii. Fenicienii practicau atat incinerarea, cat si inmormantarea. De la civilizatia Cicladica din 3000 i.Hr. Pana in epoca sub- micenica din 1200-1100 i.Hr., grecii au practicat inmormantarea.

Incinerarea a aparut in jurul secolului al XII-lea i.Hr., probabil influentata de Anatolia. Pana in epoca crestina, cand inhumarea a devenit din nou singura practica de inmormantare, se practicasera atat arderea, cat si inhumarea, in functie de epoca si locatie.  In istoria timpurie a Romei, atat inhumarea, cat si incinerarea erau de uz comun intre toate clasele. Pe la mijlocul Republicii, inhumarea a fost aproape exclusiv inlocuita de incinerare, cu unele exceptii notabile, si a ramas cea mai comuna practica funerara pana la mijlocul Imperiului, cand a fost aproape in intregime inlocuita de inhumatie.

In Europa, exista urme de incinerare care dateaza din epoca timpurie a bronzului (aproximativ 2000 i.Hr.) in Campia Panonica si de-a lungul Dunarii de mijloc. Obiceiul a devenit dominant in toata Europa epocii bronzului odata cu cultura Urnfield (incepand cu 1300 i.Hr.). In epoca fierului, inhumarea devine din nou mai comuna, dar incinerarea a persistat in cultura Villanovan si in alte parti. Relatarea lui Homer despre inmormantarea lui Patroclu descrie incinerarea cu inmormantarea ulterioara intr-un tumul, similar cu inmormantarile Urnfield si care se califica drept cea mai veche descriere a ritualurilor de incinerare.

Telekom.ro

Acesta poate fi un anacronism, deoarece in timpul micenienilor inmormantarea era in general preferata, iar Homer poate sa fi reflectat utilizarea mai comuna a incinerarii in momentul in care a fost scrisa Iliada, secole mai tarziu.

Imparatul aztec Ahuitzotl a fost incinerat. In jurul lui se afla un colier de jad si aur, un ornament din pene de quetzal, glifa numelui sau si trei vasali de sacrificiu care sa-l insoteasca in viata de apoi. Critica ritualurilor de inmormantare este o abatere comuna a religiilor si culturilor concurente, inclusiv asocierea incinerarii cu sacrificiul de foc sau sacrificiul uman.

Hinduismul si jainismul sunt notabile nu numai pentru ca permit, ci si prescriu incinerarea. Incinerarea din India este atestata pentru prima data in cultura Cimitirului H (din cca. 1900 i.Hr.), considerata etapa formativa a civilizatiei vedice. Rigveda contine o referire la practica in curs de dezvoltare, in RV 10 .15.14, in care sunt invocati stramosii „atat incinerati (agnidagdhá-) cat si neincinerati (ánagnidagdha-)”.

pentru-pat.ro

Incinerarea a ramas comuna, dar nu universala, atat in ​​Grecia antica, cat si in Roma antica. Potrivit lui Cicero, inmormantarea era considerata cel mai arhaic rit din Roma. In prezent, servicii funerare 07funerare.ro acopera toat agama de servicii, inclusiv incinerarea.

Ascensiunea crestinismului a vazut sfarsitul incinerarii in Europa, desi este posibil sa fi fost deja in declin.

In Marea Britanie romana timpurie, incinerarea era obisnuita, dar s-a diminuat pana in secolul al IV-lea. A reaparut apoi in secolele V si VI in epoca migratiei, cand animalele sacrificate erau uneori incluse pe rug, iar mortii erau imbracati in costum si cu ornamente pentru ardere.

Acest obicei era foarte raspandit si printre popoarele germanice din tinuturile continentale nordice din care se presupune ca ar fi provenit migrantii anglo-saxoni, in aceeasi perioada. Aceste cenusi erau de obicei depuse ulterior intr-un vas de lut sau bronz intr-un „cimitir de urne”. Obiceiul a disparut din nou odata cu convertirea crestina a anglo-saxonilor sau a englezilor timpurii in secolul al VII-lea, cand inmormantarea crestina a devenit generala.

In anumite parti ale Europei, incinerarea era interzisa prin lege si chiar pedepsita cu moartea daca era combinata cu riturile pagane.  Incinerarea a fost uneori folosita de autoritatile catolice ca parte a pedepsei pentru eretici acuzati, care includea arderea pe rug. De exemplu, trupul lui John Wycliff a fost exhumat la ani de la moartea sa si ars, cu cenusa aruncata intr-un rau,  in mod explicit ca o pedeapsa postuma pentru negarea doctrinei romano-catolice a transsubstantiarii.

Primul care a pledat pentru utilizarea incinerarii a fost medicul Sir Thomas Browne in 1658. Honoretta Brooks Pratt a devenit prima persoana europeana incinerata inregistrata in timpurile moderne, cand a murit la 26 septembrie 1769 si a fost incinerata ilegal la cimitirul din Piata Hanovra in Londra.

Crematoriul Woking, construit in 1878 ca prima unitate din Anglia, dupa o lunga campanie condusa de Societatea de Crematie din Marea Britanie.

In Europa, in anii 1870 a inceput o miscare de reintroducere a incinerarii ca metoda viabila de eliminare a corpului. Acest lucru a fost posibil prin inventarea unei noi tehnologii de cuptor si contactul cu culturile orientale care o practicau. La acea vreme, multi sustinatori credeau in teoria miasmei si ca incinerarea ar reduce „aerul rau” care producea boli.  Aceste miscari au fost asociate cu secularismul si au castigat adepti in cercurile culturale si intelectuale.  In Italia, miscarea a fost asociata cu anticlericalismul si masoneria, in timp ce acestea nu erau teme majore ale miscarii in Marea Britanie.

Be Sociable, Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *